Valeriu Gheorghiță: Am operaționalizat marți 144 de cabinete noi pentru vaccinarea cu Pfizer

Valeriu Gheorghiță: Am operaționalizat marți 144 de cabinete noi pentru vaccinarea cu Pfizer
Valeriu Gheorghiță (Sursa foto: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO)
Publicat: 13/04/2021, 15:52

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a spus marți că au fost operaționalizate 144 de noi cabinete pentru administrarea de vaccin Pfizer.

Totodată, el a mai spus că alte 50 de astfel de centre se vor deschide începând cu 20 aprilie, iar luni au fost deschise 30 de noi cabinete unde se administrează serul produs de AstraZeneca, informează Agerpres.

„Reamintesc faptul că începând cu data de 12 aprilie, ieri, au fost deschise aproximativ 30 de cabinete noi de vaccinare cu vaccinul de la compania AstraZeneca, în mod deosebit în localităţile în care erau centre de vaccinare, care au liste de aşteptare pe acest tip de vaccin. De asemenea, de astăzi, 13 aprilie, au fost deschise şi operaţionalizate 144 de cabinete noi de vaccinare cu vaccin de la Compania Pfizer. Astăzi deja se efectuează programări de vaccinări. Este prima zi de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță: Unele centre de vaccinare cu AstraZeneca se vor transforma în centre Moderna

Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că, începând  cu data de 19 aprilie, mai multe centre de vaccinare care în prezent administrează serul AstraZeneca vor începe să administreze vaccin produs de Moderna, în paralel cu dozele de rapel pentru cei deja imunizați cu AstraZeneca.

„De asemenea, începând cu 19 aprilie vor fi transformate circa 61 de fluxuri de vaccinare AstraZeneca în fluxuri de vaccinare cu vaccin de la Moderna, fără a se desfiinţa centrele respective. În acele locaţii se continuă vaccinarea dozei de rapel pentru persoanele care au primit doza 1. De asemenea, din 20 aprilie, vor fi deschise aproximativ 50 de cabinete noi de vaccinare cu vaccin de la Compania Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Florin Cîțu: „De azi, capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi”

Premierul Florin Cîțu a anunțat că, de marți, 13 aprilie 2021, capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi.

De la începutul campaniei de vaccinare, 27 decembrie 2020, au fost administrate 3.762.214 doze de vaccin:

  • Pfizer – 3.059.436
  • Moderna – 292.225
  • AstraZeneca – 410.553

Oricine persoană care vrea să se vaccineze cu AstraZeneca împotriva Covid-19 o poate face fără programare, la orice centru de vaccinare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medicul unei femei de 114 ani spune ce am putea face cu toții pentru a...
S-a elucidat misterul OZN-ului de pe pe fundul Mării Baltice. Ce au descoperit savanții: „Am...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe...
"L-aş omorî!" Mărturiile pline de durere ale părinților criminalului Mariei, fetița de 8 ani găsită...
Un american venit în vizită în Brașov a fost uimit de prețul căpșunilor din piață:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
A murit o legendă a României. Toată țara e în lacrimi: Un uriaş s-a transformat...
Emil Rengle și iubitul, pas important în relație. Cei doi vor să devină părinți
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
"Se gândea ca să regizeze relația. Toate lucrurile au fost o minciună". Ies la iveală detalii...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Cum reducem amprenta de carbon digitală?
×